Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Extensia Năsaud
PEDAGOGIA ÎNVĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR
FINALITĂILE EDUCAȚIEI PREȘCOLARE. SISTEMUL
FINALITĂTILOR IN ÎNVĂMÂNTULUI PRIMAR
Cadrul definirii finalităilor educatiei prescolare
Studentă: Ursa (Domide) Virginia-Ioana
Anul II
Cadrul definirii finalităților educației preșcolare
“Modelarea personalității, pregătirea omului pentru integrarea social – în mod conștient, sistematic, organizat – se realizează în instituțiile de învățământ” (Tomșa Gh., coord., 2005, pag. 56).
Prima instituție de învățământ cu care copiii intră în contact este grădinița – instituția menită să ocrotească și să facă educația copiilor aflați la vârsta copilăriei mijlocii (3-6/7 ani).
Finalitățile educației reprezintă un concept integrator ce sintetizează și sistematizează nivelurile și categoriile de scopuri, sugerând și responsabilitatea factorilor care le formulează. Ele cuprind:
▪ nivelul finalităților, la decizia factorilor politici, însemnând opțiunile și orientările naționale fundamentale în materie de educație (și depinzând de dezvoltarea economică, socială, culturală);
▪ nivelul scopurilor, care angajează responsabilitatea administratorilor învățământului și a specialiștilor, privind gestionarea educației (organizare, curriculum, rețea școlară, mijloace);
▪ nivelul obiectivelor, ce angajează responsabilitatea managerilor, profesorilor, învățătorilor, institutorilor, educatoarelor la convergența dintre ce este necesar și posibil de realizat.
Finalitățile educației desemnează totalitatea idealurilor, scopurilor și obiectivelor educaționale de diferite niveluri și categorii, care configurează proiectul de personalitate în baza căruia sunt orientate și organizate sistemele educaționale.
Idealul educațional este modelul de personalitate spre care tinde o societate și la realizarea căruia contribuie procesul de învățământ și alte infuențe exercitate asupra tinerei generații. El cuprinde valori împărtășite de societate dintr-o perioadă istorică, dintr-o națiune. El este „întemeiat pe tradițiile umaniste, pe valorile democratice și pe aspirațiile societății și contribuie la păstrarea identității naționale” și constă în „dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și creative” (Legea învățământului 84/1995).
Scopurile educației traduc idealul educativ pe vârste și pe etape ale procesului de învățământ. În timp ce idealul este o aspirație, o intenție, o perfecțiune greu de atins, scopurile cuprind implicit sau explicit și direcțiile de acțiune pentru realizarea lor. În timp ce idealul este un model global de personalitate, scopurile prezintă o abordare analitică, din perspectivă temporală și structurală, prin descrierea componentelor (cognitivă, socio-afectivă și psiho-motorie, motivațională și atitudinală) și a interacțiunilor dintre acestea, ele vizează laturile și componentele educației, nu doar ansamblul proiectului personalității.
Obiectivele educaționale sunt subordonate scopurilor (și evident idealului), constituind expresia operațională pragmatică a finalităților, deosebindu-se prin câteva trăsături definitorii de celelalte finalități:
▪ sunt formulate în termeni operaționali, empirici, cu condiții și termene ( pot fi evidențiate, observate, măsurate nemijlocit în comportamentul celor educați după învățare) și constituie puncte de reper în evaluare și proiectare;
▪ sunt finalități centrate pe cel educat (comportamente, performanțe ce rezultă din activitatea lor de învățare);
▪ sunt centrate pe rezultate (nu pe activitate), cuprind parametri ce descriu „produsul”, comportamentele așteptate de la elevi și preșcolari la finele activității;
▪ sunt nu doar expresia unor necesități (ca și scopurile), ci și a unor posibilități de realizare concretă, o sinteză între necesar și posibil de atins la un moment dat, în condiții concrete.
Curriculum pentru învățământul preșcolar are în vedere atingerea următoarelor finalități ale educației timpurii:
▪ dezvoltarea liberă, integrată și armonioasă a personalității copilului, în funcție de ritmul propriu și de trebuințele sale, sprijinind formarea autonomă și creativă a acestuia;
▪ dezvoltarea capacității de a interacționa cu alți copii, cu adulții și cu mediul pentru a dobândi cunoștințe, deprinderi, atitudini și conduite noi. Încurajarea explorărilor, exercițiilor, încercărilor și experimentărilor, ca experiențe autonome de învățare;
▪ descoperirea de către fiecare copil, a propriei identități, a autonomiei și dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;
▪ sprijinirea copilului în achiziționarea de cunoștințe, capacități, deprinderi și atitudini necesare acestuia la intrarea în școala și pe tot parcursul vieții.
Întrucât finalitățile educației în perioada timpurie (de la naștere la 6/7 ani) vizează dezvoltarea globală a copilului, obiectivele cadru și de referință ale curriculumului sunt formulate pe domenii experiențiale, ținându-se cont de reperele stabilite de domeniile de dezvoltare. În acest sens, domeniile experiențiale devin instrumente de atingere a unor obiective si, în același timp, instrumente de măsură pentru dezvoltarea copilului, în contextul în care ele indică deprinderi, capacități, abilități, conținuturi specifice domeniilor de dezvoltare.
Domeniile experiențiale sunt:
1. Domeniul estetic și creativ
2. Domeniul om și societate
3. Domeniul limbă și comunicare
4. Domeniul științe
5. Domeniul psiho-motric.
Domeniile de dezvoltare sunt:
1. Domeniul Dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală
2. Domeniul Dezvoltarea socio-emoțională
3. Domeniul Dezvoltarea limbajului și a comunicării
4. Domeniul Dezvoltarea cognitivă
5. Domeniul Capacități și atitudini în învățare
Reforma învățământului este definită ca „o schimbare amplă în orientare, structură și conținut” (Dicționar de pedagogie, 1979, pag. 338). Coordonatele pedagogice ale acestei definiții delimitează astfel atât elementele componente ale reformei, cât și ierarhia schimbărilor care susțin și validează practic realizarea efectivă a oricarei reforme din învățământ:
▪ scimbarea finalităților care determină orientarea valorică a sistemului și a procesului de învățământ;
▪ schimbarea structurii de bază și de conducere a sistemului de învățământ pe niveluri, trepte, cicluri etc. în vederea îmbunătățirii tuturor activităților organizate în cadrul procesului de învățământ;
▪ schimbarea conținutului instruirii, proiectat în sens curricular, în funcție de obiectivele generale și specifice elaborate la nivel de politică a educației, determinate prin calitatea planului de învățământ, a programelor și manualelor școlare.
Reforma învățământului preșcolar – numit în ultima vreme și învățământ preprimar – devine o parte componentă a reformei generale a educației/învățământului care își propune, în mod prioritar schimbarea finalităților, în vederea operării, în consecință, a unor transformări substanțiale la nivelul structurii de organizare a gradiniței, pe grupe de copii, și în domeniul programei activităților instructiv-educative, urmată, în logica proiectării curriculare, „de unele recomandări metodologice” necesare fiecarei educatoare pentru realizarea eficientă și evaluarea continuă, formativă, a conținuturilor propuse.
În ceea ce privește finalitățile – prima coordonată pedagigică a reformei învățământului preșcolar – gradinița de copii urmărește pe tot parcursul ariilor și al ciclurilor sale curriculare, atingerea următoarelor două obiective de maximă generalitate, derivate din structura idealului educației („formarea personalității autonome și creative”), deschise, în același timp, în direcția elaborării și aplicării unor strategii optime de specificare și de concretizare, productive în plan psihologic și social:
a) Dezvoltarea psihică și fizică normală a copiilor, în conformitate cu ritmul propriu de dezvoltare a acestora, dar și cu trebuințele, activitate specifică vârstei preșcolare, situată între 3-6/7 ani;
b) Socializarea copilului preșcolar și pregătirea acestuia pentru debutul școlarității – la nivel intelectual, afectiv-motivațional și psihomotor.
Trebuie remarcate coordonatele pedagogice de natură axiologică și normativă care stau la baza acestor finalități ce anticipează un tip de schimbări educaționale care orientează și conduc procesul de instruire realizabil pe parcursul învățământului preșcolar. Asupra acestor aspecte de ordin tehnic și metodologic insistă și Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii, care evidențiază reperele unor transformări urmarite cu consecvență de reforma învățământului preșcolar:
▪ „o libertate mai mare oferită copilului, capacităților sale de expresie”;
▪o eliberare a copilului și a educatoarei de orice tendință sau practică de formalism, ceea ce are drept consecință perfecționarea continuă a corelației pedagogice subiect-obiect;
▪ o restructurare curriculară a raporturilor dintre educație și instruire; ca atare învățământul preșcolar, plecând de la obiectivele sale generale și specifice, este „conceput ca o instruire realizată prin educație și nu ca o educație dobândită prin instruire”;
▪ o viziune didactică, de tip curricular, bazată pe valorificarea deplină a trebuințelor de dezvoltare ale copilului, dincolo de orice „tipar prestabilit de o didactică suverană” (de tip tradiționalist).
În contextul finalităților educației preșcolare, instruirea susține „structura de bază” a educației preșcolarului în plan intelectual, dar și moral-afectiv, psihofizic, dar și estetic. În această direcție este angajată întreaga activitate proiectată pe termen mediu și lung în vederea formării „imaginii de sine”, a „conștiinței identității”, care presupune „capacitatea de a cântării alternativele în mod sistematic”, în cadrul unor viitoare aptitudini sau abilități realizabile, după cum preciza Jean Piaget, la începutul adolescenței.
A doua coordonată majoră a reformei învățământului preșcolar o constituie noua structură de organizare a grădiniței de copii, ca instituție autonomă și integrată, în același timp ca treaptă a școlii primare.
În sistemul românesc de învățământ grădinițele sunt organizate, în general, pe patru grupe:
® grupa mică (copii între 3 și 4 ani);
® grupa mijlocie (copii între 4 și 5 ani);
® grupa mare (copii între 5 și 6 ani);
® grupa pregatitoare (copii între 6 și 7 ani).
Conform legii învățământului obligativitate are doar grupa pregatitoare, din această cauza nu toți copiii frecventează cele patru grupe, unii limitându-se doar la grupa pregatitoare. Acest lucreu face ca obiectivele generale ale acestui nivel de vârstă să se modifice trebuind ca într-un an să fie refăcut, în cele mai multe cazuri handicapul de instrucție (și chiar de educație) acumulat în anii anteriori.
A treia coordonată majoră a reformei învățământului preșcolar o constituie schimbarea conținutului instruirii. În principiu această problemă, esențială pentru validarea sau invalidarea în practică a valorilor și structurilor reformei, adaptate la nivel de politică a educației, presupune asumarea unor opțiuni și priorități fundamentale.
Bibliografie:
1. Borțeanu S., Brănișteanu, R., Breben, S. , … , „Curriculum pentru învățământul preșcolar”-Prezentare și explicitări, editura Didactica Publishing House, București, 2009;
2. Catalano, H., „Educație și formare”-învățământ preșcolar, editura Karuna Bistrița, 2009;
3. Tomșa, Gh., „Psihologie preșcolară și școlară”, 2005
4. Elisabeta Voiculescu, „Pedagogie preșcolară”-ediția a doua, revizuită, editura Aramis, București, 2003.;
5. Revista „Învățământul preșcolar”Nr. 3-4/2000- Educația în anul 2000, editura Coresi, București, 2000.
